Medstore donează un scaun cu rotile în cadrul emisiunii “Dăruiești și Câștigi

În cadrul emisiunii „Dăruiești și câștigi”, am avut parte de o poveste plină de sacrificiu și dăruire. Este vorba despre familia Macovei, doi părinți iubitori, care trăiesc pentru copiii lor și încearcă să le facă viața mai bună. În cadrul campaniei de Crăciun echipa noastră a donat un scaun cu rotile performant familiei Macovei pentru fiul lor cu nevoi speciale.
Băiatul a fost diagnosticat încă de la naștere cu paralizie cerebrală. El nu poate vorbi, nu poate merge, este dependent de aparatul de ventilare artificială și de mama lui, care îl duce în brațe, pentru că nu are un scaun cu rotile.

Sursa: www.perfecte.md

Echipa noastră a fost profund impresionată de povestea familiei Macovei și, în special de mama băiatului, care luptă pentru copilașul ei de 15 ani. Nu am putut să rămânem indiferenți când am aflat prin ce greutăți trece această familie și cu toții am căzut de acord să le acordăm ajutorul necesar. Ne-a impresionat mult faptul că, Nadejda trebuie să îl ducă în brațe pe băiatul său, pentru ca acesta să iasă puțin la aer curat și să vadă parcul. Efectiv am rămas copleșiți și ne-am bucurat că, magazinul nostru MedStore specializat în echipamente și produse de reabilitare, nu a rămas indiferent și a dorit din tot sufletul să ofere familiei Macovei acest scan cu rotile. Sperăm că de acum înainte fiul lor se va bucura de mai mult timp petrecut în aer liber și va avea ocazia să vadă lumea.

Deși sună dur, însă, nimeni nu este asigurat și protejat împotriva dizabilităților și a traumelor. Totuși, cel mai important este să ai un sprijin, să ai suflete frumoase, care să îți ofere un ajutor la momentul potrivit așa cum este și în cazul familiei Macovei.

La Medstore vrem să oferim o îngrijire de calitate, accesibilă și simplă. Aducem inovații care nu numai că îi ajută pe oameni să se vindece, dar și să se simtă în armonie cu propriul corp, minte și suflet. Vedeți AICI produsele care vă vor permite să primiți o îngrijire de calitate!

Share on facebook
Share On Facebook
Share on twitter
Tweet it